Friday, June 6, 2014

De ce face toata lumea misto de programatori

... cand ei de fapt sunt foarte cool pentru ca stiu sa adune vectori.

Mai jos gasiti cea mai ridicola justificare pentru a invata cum sa aduni 2 vectori, tradusa dintr-o carte de programare - in paranteza cateva comentarii:

"Imagineaza-ti ca esti un concurent intr-un show de televiziune. Esti intr-o poiana in mijlocul junglei. Alti competitori asteapta langa tine. Sunteti toti agitati si entuziasmati pentru ca invingatorul castiga o intalnire cu Cameron Diaz... iar pierzatorii sunt obligati sa se uite. (ok asta e un pic ciudat...)  Transpiratia iti curge pe frunte, iti simti mainile lipicioase (de ce???) si iti arunci ochii asupra celorlalti competitori. Prezentatorul TV, bronzat, cu barbia lata, vine la voi si fiecare primeste un plic auriu. Se retrage si va ordona sa deschideti plicurile. Prima persoana care completeaza instructiunile este castigatorul! Rupi cu emotie plicul; in interior este un scurt mesaj:

Te astept intr-un loc secret. (ti hi hi) Te rog sa te grabesti, este foarte cald aici. Poti sa ajungi la mine urmand urmatorii vectori: (-5, 5), (0, -10), (13, 7), (-4, 3).
Cameron

Cu un zambet pe fata iti privesti competitorii fugind in directia primului vector. Tu aduni vectorii pe anvelopa si pleci intr-o directie diferita la pas domol. Atunci cand competitorii tai ajung unde se ascunde Cameron, transpirati si imputiti, d-abia tragandu-si aerul, va vor auzi pe voi doi cum va jucati in apa rece si racoroasa..."

Pe cuvant - asta e scris intr-o carte din care trebuie sa inveti programare. Nu este pentru copii, it's for real.

WTF!?! E atat de gresit... In primul rand observati cat este de elaborata fantezia. Pentru un geek nu este suficient sa castige el, este la fel de important ca restul sa sufere, ca restul sa il vada castigand. Frustrarea zbiara din textul asta.

Ce ar mai fi in neregula cu textul asta? Lasand la o parte riscul ca vectorii sa fie scrisi gresit de Cameron Diaz, ca nu au zis nicaieri ca au busola, ca nu era nevoie sa scrii pe plic cand e mult mai usor sa faci o adunare mintala... pe langa toate astea eu cred ca as fi castigat mult mai usor fugind spre sauna hotelului.